România Curată SAR ARC
    1. SAR
    2. AMP
    3. Oameni
    4. Politici publice
    5. Rapoarte
    6. Instrumente
    7. Bună guvernare
  • Silvia Vrînceanu

    Festival de film despre femeile șterse din istoria României

    Elevii din România se implică în promovarea drepturilor femeii prin organizarea unui festival de film care să promoveze personalitățile feminine care au contribuit la modernizarea și ridicarea României în ultimul secol, dar care sunt trecute pe nedrept sub tăcere. Inițiat de o elevă de liceu din orașul vrâncean Adjud, Radiera Film Festival este despre “femeile ale căror contribuții au schimbat societatea românească și nu numai, despre femeile care nu sunt nici măcar menționate la orele de istorie sau în manuale, în întreaga materie școlară sau oriunde în sistemul educațional. Despre femeile șterse și uitate în trecut”. Mini-festivalul de film este un proiect susținut de FLEX Alumni Romania și American Councils for International Education și va avea loc la sala Balada din Focșani, pe 21 decembrie 2018, începând cu ora 14. Radiera Film Festival constă într-o competiție de scurtmetraje deschisă liceenilor din România și trei proiecții luna.doc, marca One World Romania la Școală. În competiția de scurtmetraje sunt înscrise opt echipe, iar fiecare film evocă o personalitate feminină care a avut un impact pozitiv în domeniul în care a activat. Elevii de liceu au creat filme despre Sofia Nădejde, Smaranda Brăescu, Ana Aslan, Elisabeta Rizea, Alice Voinescu, Sofia Ionescu, Sarmiza Bîlcescu și Eugenia Reuss de Ianculescu. Dacă nu știți cine sunt toate aceste doamne este cea mai bună dovadă că România nu își promovează așa cum trebuie femeile extraodinare pe care le-a avut.

    Nu au loc în manuale

    Tinerii din spatele Radiera Film Festival spun că și-au propus să șteargă praful uitării de pe aceste personalități feminine din istoria României și să le aducă în atenția generației de astăzi. “În calitate de beneficiarii direcți ai sistemului educațional românesc, suntem martorii unei materii școlare concentrate majoritar pe realizările bărbaților în literatură, științe, istorie, femeile fiind șterse și uitate. Educația este un instrument important care permite cetățenilor să participe pe deplin la dezvoltarea socială și economică. Scopul școlii este de a creea viitori adulți responsabili, cu un spirit comunitar proeminent. De aici am plecat cu ideea festivalului – Radiera Film Festival își propune să fie punctul de plecare către construirea unei comunități pasionate (de tineri, profesori, adulți), ce se adună în jurul domeniului drepturilor femeii”, a declarat Irina Novac, inițiatoarea festivalului de film pentru liceeni. Elevă la Colegiul “Emil Botta” din Adjud, Irina Novac este absolventă a burselor FLEX, susținute de Departamentul de Stat al Statelor Unite, care i-a permis să studieze pentru un an peste Ocean. Ea este și monitor de bună guvernare în proiectul “Școli Curate” al Societății Academice din România. Din juriul festivalului fac parte Alina Manolache, regizor și prodcător de film, Gabriela Obodariu, profesor de istorie din Focșani și Aurora Martin, expert în egalitate de gen și activist pentru drepturile omului. Proiectul este susținut financiar de FLEXAbility Workshop Grants, prin Biroul de Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, sprinijit de European Blues Radio iar parteneri media sunt: Școala9 și Consiliul Județean al Elevilor Vrancea.

     

    Flash interviu cu Irina Novac, inițiatoarea Radiera Festival


    Cum s-a născut Radiera Film Festival?

    Ideea a venit undeva în vară, când mă gândeam la un festival de film despre drepturile omului, apoi am zis să personalizez un pic și să fie despre drepturile femeilor. M-am gândit la frustrările mele legate de materia școlară și am realizat că femeile, deși reprezintă mai mult de jumătate din populația României, nu beneficiază de reprezentare, sunt foarte puține informații despre contribuțiile femeilor în literatură, științe, artă.

    Cum ai ales eroinele ce vor fi prezentate în festival?

    Am făcut cu echipa un research și am încercat să facem o selecție cât mai diversificată, dar am ținut cont și de câte informații există în mediul online despre acele eroine, pentru a le ușura munca echipelor care le documentează. Sunt nerăbdătoare să le văd scurtmetrajele. Echipele care s-au înscris au demonstrat în primul rând o pasiune pentru drepturile femeii, și în același timp pentru arta filmului. Să vedem cum o să arate acestea combinate.

    Consideri că sunt respectate drepturile femeii în România zilelor noastre?

    Cred că suntem departe de a spune că femeile sunt egale cu bărbatul în România de astăzi. Ne confruntăm cu obiectificarea femeii, vedem aproape zilnic femei agresate sexual și fizic și autorități care nu sunt pregătite să ia acțiune.